Categorii
news-ro

Tehnologie, artă și viață, la Visual Arts, în cadrul Romanian Creative Week

Palma atinge sfera argintie. Persoana din față face la fel, palma se așează pe a doua sferă identică. Apoi, cei doi își ating pielea cu mâna rămasă liberă și efectul îi face întotdeauna să zâmbească: pielea cântă. Cântă la propriu, în funcție de cum „tastează” cei doi pe fiecare centimetru de carne.

Cele două sfere compun „Personal space”, proiectul artistului vizual Florin Ghimiș, parte din expoziția New Media Alley, organizată pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Iași, în cadrul Romanian Creative Week, cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești.

De pe 2 până pe 6 iunie 2021, artiștii vizuali consacrați, alături de absolvenți și studenți ai Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași demonstrează că arta se integrează perfect cu spectatorii și cu noile tehnologii. Curator este artistul vizual Andrei Cozlac.

Pe New Media Alley, nu doar pielea cântă, ci și apa. Ții mâna pe unul dintre cele 12 simboluri metalice, iar cu vârful degetelor celeilalte atingi ușor suprafața apei. Tu controlezi sunetul, mesajul și lumina.

E imposibil să nu fii impresionat.

„Reactive fountain”, instalația lui Andrei Cozlac și Silviu Apostol, este formată din 12 simboluri inspirate din cultura Cucuteni, care înconjoară un bazin cu apă. „Și cu dezinfectant”, ne spune Andrei Cozlac, ca o dovadă în plus că arta se adaptează mereu, inclusiv la pandemie. Și al faptului că apa nu e numai substanța care susține viața, ci și una care ne reflectăm, atunci când o atingem ritualic.

„Ceea ce este extraordinar la New Media Alley este capacitatea instalațiilor artistice de a captiva publicul. Oameni care vin să o vadă sau cei care sunt doar în trecere rămân captivați. Se face coadă.

Scopul proiectului-pilot, ca publicul să fie atras și să experimenteze proiecte care îmbină creativitatea artistică și tehnologia, a fost atins.

New Media Alley ne propune să descoperim creativitatea în epoca digitală, felul în care tehnologia augmentează imaginația și creează experiențe emergente ca rezultat al interacțiunii cu acestea”, a declarat Andrei Cozlac.

„Perspective Filters”, instalația artistului Ioan Clopoțel, propune fiecărei persoane să descopere în felul lui modul în care vrea să observe o imagine. Un ecran și câteva filtre speciale ne oferă libertatea de a alege cum să interacționăm cu arta sau de a observa detalii.

Andreea Joltvinschi propune, prin „Fashion Chimera”, șapte lucrări de grafică cu personaje hibridizate, care vorbesc despre interiorul uman. O expoziție de realitate augmentată, cu o aplicație de mobil special construită pentru aceasta, ce descoperă sensuri diferite ale imaginii, dar și o altă lume. Un strat ascuns.

„Visual Noise”, creată de Ana Teodora Busuioc, dezvăluie mecanismul de construcție și percepție a unui obiect artististic. În față, este o operă de artă protejată, iar în spate se află toate mecanismele și rețelele, neuronale, ale creării unui proiect artistic.

Un film experimental care vorbește despre inconștient rulează pe o plasmă înclinată, iar în film este captat video și integrat în visul inconștient inclusiv publicul. Este „Reflexia subconștientului”, a lui Radu Marțin.

„Hexalight”, instalația ambientală gândită de Daniel Mancaș, este un joc dintre sunet și lumini, o mică poiană de lumini, în care publicul poate să intre și să experimenteze o transformare a spațiului.

Acolo va avea loc un performance de dans improvizat, susținut de Alice Veliche și Radu Alexandru, doar o singură data, pentru 25 de minute

„Neural Mirror”, instalația de la One Night Gallery, propune publicului să se plaseze în fața unui ecran, în care se vede oglindit, dar modificat organic, printr-un proces prin care o Inteligență Artificială interpretează cum se reflectă fiecare persoană. Algoritmul își adaptează conținutul la fiecare individ, oferind combinații unice.

Iar, Andrei Cozlac, Mihai Mina și Silviu Apostol ne propun, prin „Quantum Box”, un spațiu delimitat sub forma unui cub, care prin intermediul realității virtuale permite publicului să se plimbe printre particule, atomi sau chiar o gaură neagră. Din care ies, însă, mai luminați.

Expoziția New Media Alley se îndreaptă și spre clădirile care o străjuiesc, cu două proiecte de videomapping: pe Școala Primară „Gh. Asachi”, o instalație în care publicul poate să modifice ce se întâmplă pe clădire, prin mișcarea mâinii în aer, și pe Casa Dosoftei din Iași, care e astfel individualizată și, în același timp, integrată în noile tehnologii.

Expoziția New Media Alley poate fi vizitată până duminică, 6 iunie 2021, inclusiv, pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Iași.

Despre Romanian Creative Week

Romanian Creative Week este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), Primăria Municipiului Iași și Palas. FEPIC este singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înființată la Iași, în 2011, FEIPC a organizat până în prezent peste 50 de acțiuni de promovare națională și internațională a industriilor creative românești. Amănunte despre RCW, pe 2021.romaniancreativeweek.ro, pe paginile noastre de Facebook, Instagram și pe canalul de YouTube.

Partenerii primei ediții a Romanian Creative Week sunt: Federația Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), Primăria Municipiului Iași, Palas, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, UniCredit Bank, Lancôme, George, primul banking inteligent, Philips, Raiffeisen Bank, glo™, Teilor, Freudenberg Performance Materials Apparel, Greenfield, Volvo, DPD, Laboratoarele Praxis, Nestea, Rodotex, ROTON, September, ProEvent, Share Architects, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași, MECENA.art, Ordinul Arhitecților din România, Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Iași, Travis Tours, Indiero, Miraval, Tribeca, Czech In, Humans of Architecture, Urbasn Eye, Humans Anticafe, Administrația Națională Apele Române, Carpatina, Facultatea de Arhitectură din Iași.

Partenerii Media ai evenimentului Romanian Creative Week: Pro TV, TikTok, TVR Iași, Agerpres, Elle, A List Magazine, Radio Iași, Newsweek România.

Programul complet al RCW: 2021.romaniancreativeweek.ro/full-schedule

Sănătatea este și prioritatea noastră

Sănătatea este o prioritate pentru noi toți, iar întregul eveniment Romanian Creative Week este organizat conform regulilor stabilite de autorități în vederea combaterii pandemiei de COVID-19. Pentru a respecta cu toții aceste reguli, îi rugăm pe cei care vor participa la evenimentele RCW să aibă în vedere și măsurile de mai jos:
* Să facă dovada vaccinării anti-COVID 19, prezentând adeverința de vaccinare în momentul accesului la eveniment;
Sau
* Să prezinte un test RT PCR, cu rezultat negativ, făcut cu cel mult 72 de ore înainte de eveniment;
Sau
* Să prezinte o adeverință din care să rezulte că se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 90-a zi, ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Echipa Romanian Creative Week
E: presa@2021.romaniancreativeweek.ro

Categorii
news-ro

Show grandios la debutul celei de-a XIII-a ediții a Romanian Fashion Week

Catwalk-ul impresionant, cu lungimea de 36 de metri, a prins viață vineri, 4 iunie 2021, în prima zi a Romanian Fashion Week, cel mai important eveniment de modă din țară, organizat la Iași.

Pe scena care acoperă un spațiu de 1.000 de metri pătrați, zeci de modele au prezentat ultimele creații ale designerilor participanți la show-urile găzduite de Grădinile Palas.

Carmen Cherecheș, Prosper Center, Crina Bulprich & Monom, Octavia Chiru, UNArte București – Departament Modă, Lucian Broscățean, Sandra Chira, Cristina Lazăr, Venera Arapu și Murmur sunt designerii și brandurile care au deschis, vineri, 4 iunie 2021, prezentările de modă din cadrul Romanian Fashion Week.

Pe parcursul întregului eveniment, peste 30 de creatori tineri, dar și consacrați vor încânta publicul cu colecțiile lor.

„Este un eveniment care întinde o mână generoasă generației tinere de creativi. Noi, cei din Iași, sperăm ca, în felul acesta, să semănăm sămânța unei prietenii pentru zeci de ani”, a explicat designerul Irina Schrotter, de numele căreia se leagă tradiția organizării Romanian Fashion Week, eveniment aflat la cea de-a XIII-a ediție.

Odată cu deschiderea show-urilor de modă, stilistul Ovidiu Buta, curatorul Romanian Fashion Week, a declarat: „Este foarte interesant să citești personalitatea designerilor când te uiți la haine. Trebuie să creștem oameni, dacă vrem să fim într-o industrie sănătoasă”.

„La ediția din acest an, vedem colecții care se încadrează în direcția de responsabilitate, sustenabilitate și inovație, trei dintre conceptele esențiale pentru moda secolului XXI”, spune designerul Lucian Broscățean, coordonatorul secțiunii Innovative Future Platform, din cadrul Romanian Fashion Week, dedicată tinerilor creatori de modă.

Festivalul Romanian Fashion Week a demarat cu testarea generală a participanților, iar în urma rezultatelor toți s-au încadrat în normele sanitare stabilite de autorități, în privința combaterii pandemiei de COVID-19.

Evenimentul dedicat modei continuă, în capitala Moldovei, pe tot parcursul weekend-ului.

Programul prezentărilor designerilor

Programul prezentărilor designerilor SÂMBĂTĂ, 5 IUNIE 2021

18:00-19:00 / I.F. PLATFORM
Andra Handaric Studio, Wanderer Wearables
BORBALA, LU:NE
Alexandru Floarea & Vika Tonu



20:00-21:00 / ROMANIAN DESIGNERS
Lin & Mihaela Glăvan
Hamza
Jolidon
Andrea Tincu


DUMINICĂ, 6 IUNIE 2021

18:00-19:00 I.F. PLATFORM
Tudor Halațiu, Vladimir Sîrbu
Chic Utility, Inga Brăgaru
BOL Fashion of Nature, Arsene Lucian Alexandru



20:00-21:00 / ROMANIAN DESIGNERS
Ioana Ciolacu
i.f. powered by irina schrotter
Smaranda Almășan – Fashion Film
Irina Schrotter


Show-urile de modă pot fi urmărite atât live, în Grădinile Palas, cât și online, spectacolele fiind transmise pe paginile de Facebook și de Instagram ale Romanian Creative Week, precum și pe canalul de YouTube al evenimentului.

Despre Romanian Fashion Week

Romanian Fashion Week are loc în cadrul Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești și primul mare eveniment cu public organizat anul acesta în România.

Ediția din acest an a Romanian Fashion Week are două componente: Romanian designers și Innovative Future Platform.

Prima secțiune este dedicată designerilor consacrați, mulți dintre ei cu o carieră internațională și cu premii obținute la prestigioase evenimente profesioniste. Ceea ce îi leagă pe toți participanții este creativitatea și faptul că fiecare și-a conturat o puternică identitate vizuală. Colecțiile sunt destinate sezonului toamnă/iarnă 2021/2022 și reliefează diferite zone creative ale modei românești. Smaranda Almășan, Venera Arapu, Lucian Broscățean, Ioana Ciolacu, Mihaela Glăvan, Jolidon, Murmur, Andrea Tincu, Irina Schrotter sunt designerii consacrați care vor fi prezenți la ediția din acest an a Romanian Fashion Week. Curatorul secțiunii Romanian designers și al întregului eveniment dedicat modei este stilistul Ovidiu Buta.

Evenimentul de la Iași este cunoscut drept o rampă de lansare pentru tinerii creatori de modă. De-a lungul celor 12 ediții organizate până acum, Romanian Fashion Week a lansat peste 40 de tineri designeri, unii dintre ei fiind prezenți, ca designeri consacrați, la evenimentul din 4-6 iunie 2021, de la Iași.

Ceea ce la primele 12 ediții era secțiunea de Debut devine, în acest an, Innovative Future Platform, coordonată de designerul Lucian Broscățean. Secțiunea cuprinde o selecție de creativi care au deja în CV participări consistente la evenimente profesioniste, încununate cu diferite premii și/sau nominalizări. Proiectele creative cu o identitate vizuală bine conturată sunt prezentate sub forma de colecții individuale sau de grup.

Pe lista tinerilor designeri, care au prezentările la secțiunea Innovative Future Platform, sunt: Arsene Lucian Alexandru, BOL Fashion of Nature, BORBALA, Inga Brăgaru, Crina Bulprich, Carmen Cherecheș, Chic Utility, Sandra Chira, Octavia Chiru, Alexandru Floarea, Tudor Halațiu, Andra Handaric Studio, i.f. powered by irina schrotter, LU:NE, Cristina Lazăr, MONOM Studio, Sabina Pop, Prosper Center, Vladimir Sîrbu, Vika Tonu, Wanderer Wearables.

O parte inedită a secțiunii dedicate tinerilor designeri este „i.f. powered by” , un proiect realizat în contextul Parteneriatului Instituțional de Practică inițiat de Irina Schrotter și Lucian Broscățean, în 2017, cu Departamentul Modă-Design Vestimentar al Universității de Artă și Design Cluj-Napoca.

„De-a lungul celor patru ani, s-au organizat, cu diferite serii de masteranzi, internship-uri plătite și practică în fabricile de la Iași ale brand-ului irina schrotter. În fiecare semestru, acest tip de relaționare cu industria, dă un valoros know-how masteranzilor. Timp de 4 sezoane s-a lucrat la un proiect amplu cu parteneri strategici ai brand-ului, din Hong Kong și Shanghai.

Grupa de masteranzi ai anului II, coordonată de conf.univ.dr. Lucian Broscățean, prezintă câte trei ținute realizate cu sprijinul tehnic al Atelierului Irina Schrotter. Diversitatea tematică și morfologică, investigarea unor teme relevante pentru moda începutului de secol 21, deconstrucții și reconstrucții ale unor forme clasice și/sau ale unor tipare din Istoria Costumului sunt elemente care definesc colecțiile capsulă ce vor fi prezentate în cadrul Romanian Creative Week”, arată organizatorii.

Detalii despre Romanian Fashion Week: 2021.romaniancreativeweek.ro/fashion

Programul prezentărilor de modă: 2021.romaniancreativeweek.ro/full-schedule/program-rfw21

* În funcție de condițiile meteo, programul poate suferi modificări, care vor fi comunicate în timp util.

Partenerii principali ai Romanian Fashion Week sunt: Palas, Primăria Municipiului Iași, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Raiffeisen Bank, Lancôme, Teilor, Philips, Freudenberg, Greenfield, Volvo, FIT.

Foto credit: Raluca Ciornea/Amanda Maier

Despre Romanian Creative Week

Romanian Creative Week este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), Primăria Municipiului Iași și Palas. FEPIC este singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înființată la Iași, în 2011, FEIPC a organizat până în prezent peste 50 de acțiuni de promovare națională și internațională a industriilor creative românești. Amănunte despre RCW, pe 2021.romaniancreativeweek.ro, pe paginile noastre de Facebook, Instagram și pe canalul de YouTube.

Partenerii primei ediții a Romanian Creative Week sunt: Federația Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), Primăria Municipiului Iași, Palas, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, UniCredit Bank, Lancôme, George, primul banking inteligent, Philips, Raiffeisen Bank, glo™, Teilor, Freudenberg Performance Materials Apparel, Greenfield, Volvo, DPD, Laboratoarele Praxis, Nestea, Rodotex, ROTON, September, ProEvent, Share Architects, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași, MECENA.art, Ordinul Arhitecților din România, Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Iași, Travis Tours, Indiero, Miraval, Tribeca, Czech In, Humans of Architecture, Urbasn Eye, Humans Anticafe, Administrația Națională Apele Române, Carpatina, Facultatea de Arhitectură din Iași.

Partenerii Media ai evenimentului Romanian Creative Week: Pro TV, TikTok, TVR Iași, Agerpres, Elle, A List Magazine, Radio Iași, Newsweek România.

Programul complet al RCW: 2021.romaniancreativeweek.ro/full-schedule

Sănătatea este și prioritatea noastră

Sănătatea este o prioritate pentru noi toți, iar întregul eveniment Romanian Creative Week este organizat conform regulilor stabilite de autorități în vederea combaterii pandemiei de COVID-19. Pentru a respecta cu toții aceste reguli, îi rugăm pe cei care vor participa la evenimentele RCW să aibă în vedere și măsurile de mai jos:
* Să facă dovada vaccinării anti-COVID 19, prezentând adeverința de vaccinare în momentul accesului la eveniment;
Sau
* Să prezinte un test RT PCR, cu rezultat negativ, făcut cu cel mult 72 de ore înainte de eveniment;
Sau
* Să prezinte o adeverință din care să rezulte că se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 90-a zi, ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Echipa Romanian Creative Week
E: presa@2021.romaniancreativeweek.ro

Categorii
media-ro

Desfășurare incredibilă de forțe la Romanian Fashion Week, cel mai cunoscut eveniment dedicat industriei modei românești

Categorii
news-ro

Momente speciale la Iași, la Romanian Creative Week

Weekend-ul începe la Iași cu unul dintre cele mai așteptate momente la Romanian Creative Week (RCW): show-urile de modă.

Celebrul festival Romanian Fashion Week, aflat la cea de-a XIII-a ediție, debutează vineri, 4 iunie 2021, de la ora 18.00, și continuă sâmbătă și duminică, aducând la Iași peste 30 de creatori de modă tineri, dar și consacrați.

Catwalk-ul grandios și întreg echipamentul, transportate la Iași cu șase TIR-uri, are lungimea de 36 de metri și acoperă un spațiu de 1.000 de metri pătrați din Grădinile Palas. Pe scena impresionantă vor defila zeci de modele, care vor purta creațiile celor peste 30 de designeri români care vor participa la Romanian Fashion Week.

Smaranda Almășan, Venera Arapu, Lucian Broscățean, Ioana Ciolacu, Mihaela Glăvan, Jolidon, Murmur, Andrea Tincu, Irina Schrotter sunt o parte dintre designerii consacrați care vor fi prezenți la ediția din acest an a Romanian Fashion Week.

Curatorul secțiunii Romanian Fashion Week este stilistul Ovidiu Buta.

Weekendul de modă este o continuare a unei expoziții extraordinare, care a fost inaugurată în 3 iunie 2021, „Right Here, Right Now”, găzduită de Palatul Culturii/Atrium. Curatorul evenimentului este stilistul Ovidiu Buta.

Nu e o problemă dacă nu ați prins inaugurarea, căci extraordinara expoziție poate fi vizitată pe toată perioada Romanian Creative Week, până în 6 iunie 2021.

Detalii despre expoziția „Right Here, Right Now”: 2021.romaniancreativeweek.ro/fashion/expo-rfw-2021

Detalii despre show-urile de modă: 2021.romaniancreativeweek.ro/fashion

BRUJA, Amuly și NOSFE, concerte la Musicalling

Tot de vineri, 4 iunie 2021, începe la Iași și festivalul Musicalling, în cadrul RCW, iar printre artiștii care vor încinge atmosfera se află BRUJA, Amuly și NOSFE.

BRUJA, Amuly și NOSFE vor susține show-uri de muzică live la Iași, în Grădinile Palas Mall, în perioada 4 – 6 iunie 2021.

Concertele pot fi urmărite atât live, în locațiile partenere din Ansamblul Palas Mall – grădinile Palatului, Tribeca și Czech In, cât și online, pe paginile de Facebook și de Instagram, precum și pe canalul de YouTube al evenimentului Romanian Creative Week.

Detalii despre Musicalling: 2021.romaniancreativeweek.ro/music

VegFest, cel mai mare festival dedicat vieții sănătoase

Din 4 iunie până pe 6 iunie, Bulevardul Ștefan cel Mare din Iași va găzdui o mulțime de standuri cu produse 100% vegetale și activități de promovare a unui stil de viață sustenabil. VegFest se adresează tuturor celor interesați de impactul lor asupra acestei lumi și de ce presupune un stil de viață sănătos și responsabil, totodată, față de mediu și animale.

VegFest este locul în care puteți experimenta o multitudine de arome și de condimente, gusturi și senzații. Orice specialitate la care v-ați putea gândi și chiar unele pe care nu vi le-ați imaginat vă vor așteaptă aici.

Una dintre surprizele pregătite de organizatorii VegFest este Vegan Talks, o discuție despre alimentația sănătoasă, la care sunt invitați: Dragoș Pătraru - jurnalist, prezentator al emisiunii Starea Nației, precum și al rubricii Starea Sănătății, Emanuela Mercore - medic, fondatoare a Romanian Society of Lifestyle Medicine, Marius Mitrache - sportiv vegan, multiplu campion național la culturism, Tania Bordianu - co-fondator Unison, expertă în nutriție vegană.

Premiera mondială de la Iași: Nadia Comăneci & Romanian Creative Week

Primele două zile ale Romanian Creative Week au adus la Iași o premieră mondială. Patru creativi români, Irina Schrotter, arhitectul Vlad Țenu, artistul vizual Andrei Cozlac și IT-istul Andrei Dănilă, au prezentat joi seară, 3 iunie 2021, în Sala Voievozilor a Palatului Culturii din Iași, un colier virtual unicat.

Creația lor, un dar pentru marea gimnastă Nadia Comăneci, reprezintă primul colier NFT omagiu adus unui mare sportiv al lumii. O premieră mondială. Coloana sonoră a NFT-ului este semnată de compozitorul Călin Țopa.

Colierul virtual este realizat din zece piese, simbolizând acel „10 Perfect” obținut de Nadia la Montreal, în 1976. Fiecare piesă a colierului reprezintă, în formă tridimensională, câte o mișcare din exercițiile la bârnă, la sol, la paralele și la sărituri cu care Nadia Comăneci a impresionat, în urmă cu 45 de ani, juriul de la Jocurile Olimpice de Vară.

Prezentă la ineditul eveniment de la Iași, prin intemediul unui mesaj video, Nadia Comăneci le-a transmis creatorilor colierului NFT și fanilor săi câteva cuvinte emoționante.

VIDEO cu Nadia Comăneci poate fi urmărit aici: www.youtube.com/watch?v=6IXvTfWosu0

Detalii despre colierul NFT realizat de cei patru creativi români pentru Nadia Comăneci: 2021.romaniancreativeweek.ro/nft

Architecture,
cel mai mare festival de arhitectură din România

Architecture, festivalul de arhitectură organizat în cadrul RCW, a fost deschis oficial miercuri, 2 iunie, cu două mari evenimente organizate de ProEvent: Bahlui Vision și Walk & Talk, powerd by George, primul banking inteligent.

Bahlui Vision găzduiește o serie de evenimente spectaculoase, care se desfășoară, pe toată durata festivalului, pe Splai Bahlui mal stâng, Podu Roș – Iulius Mall.

Detalii despre Architecture: 2021.romaniancreativeweek.ro/architecture

Horror Vacui, o expoziție în premieră în România

Horror Vacui, expoziția dedicată esteticii contemporane, meșteșugului și tradiției, organizată în cadrul festivalului Expo (in)between powered by Raiffeisen Bank, este un alt punct de atracție din cadrul RCW. Expoziția este găzduită de Palatul Braunstein din Iași, care a fost deschis în avanpremieră, după mai mulți ani de renovare, pentru artiștii creativi.

Artiștii care și-au expus lucrările la Horror Vacui sunt: Radu Abraham, Aitch, Ana Alexe, ZO Kraft, Atelier Parter, Batem fierul la conac, Raluca Buzura, Daniela Cățoi, Megan Dominescu, Ferma de Artă Triunghi, In Context Slănic Moldova, Costi Lungu, Ștefan Neacșu, Roan Atelier, Saddo, Sânziene, Ioana Stanca, Elena Stanciu - Poartă-mă cu flori, Andreea Tron, Andrei Cosmin Vladimir și Victoria Zidaru. Curatorul Expo (in)between este KraftMade, un proiect reprezentat de artiștii Marlene și Alex Herberth, din Cincu, Transilvania.

Detalii despre „Horror Vacui” powered by Raiffeisen Bank: 2021.romaniancreativeweek.ro/design/expo-inbetween/horror-vacui

Un grandios festival al artelor vizuale

Visual Arts, cel mai important festival al artelor vizuale organizat în România, a debutat joi, 3 iunie 2021, alăturându-se astfel celorlalte evenimente dedicate artei și creativității, din cadrul Romanian Creative Week. Nu mai puțin de 11 artiști oferă un superb show prin care își propun să descopere, alături de public, creativitatea în artă, în epoca digitală.

glo™ provoking New Media Alley, parte a festivalului Visual Arts, se desfășoară în perioada 3 – 6 iunie 2021, pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Iași. Cei 11 invitați speciali la New Media Alley sunt artiștii vizuali Andrei Colzac, Daniel Mancaș, Mihai Marian Mina, Silviu Apostol, Ana Maria Busuioc, Petru Clopoțel, Florin Ghimiș, coregrafii Radu Alexandru și Alice Veliche, actrița - artist vizual Alexandra Diaconița, artistul grafician Andreea Joltvinschi.

Detalii despre Visual Arts: 2021.romaniancreativeweek.ro/visual-arts

Fotografiile sunt realizate de: Raluca Ciornea/Amanda Maier

Despre Romanian Creative Week:

Romanian Creative Week este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), Primăria Municipiului Iași și Palas. FEPIC este singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înființată la Iași, în 2011, FEIPC a organizat până în prezent peste 50 de acțiuni de promovare națională și internațională a industriilor creative românești. Amănunte despre RCW, pe www.2021.romaniancreativeweek.ro, pe paginile noastre de Facebook, Instagram și pe canalul de YouTube.

Partenerii primei ediții a Romanian Creative Week sunt: Federația Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), Primăria Municipiului Iași, Palas, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, UniCredit Bank, Lancôme, George, primul banking inteligent, Philips, Raiffeisen Bank, glo™, Teilor, Freudenberg Performance Materials Apparel, Greenfield, Volvo, DPD, Laboratoarele Praxis, Nestea, Rodotex, ROTON, September, ProEvent, Share Architects, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași, MECENA.art, Ordinul Arhitecților din România, Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Iași, Travis Tours, Indiero, Miraval, Tribeca, Czech In, Humans of Architecture, Urbasn Eye, Humans Anticafe, Administrația Națională Apele Române, Carpatina, Facultatea de Arhitectură din Iași.

Partenerii Media ai evenimentului Romanian Creative Week: Pro TV, TikTok, TVR Iași, Agerpres, Elle, A List Magazine, Radio Iași.

Programul complet al RCW: 2021.romaniancreativeweek.ro/full-schedule

Sănătatea este și prioritatea noastră

Sănătatea este o prioritate pentru noi toți, iar întregul eveniment Romanian Creative Week este organizat conform regulilor stabilite de autorități în vederea combaterii pandemiei de COVID-19. Pentru a respecta cu toții aceste reguli, îi rugăm pe cei care vor participa la evenimentele RCW să aibă în vedere și măsurile de mai jos:
* Să facă dovada vaccinării anti-COVID 19, prezentând adeverința de vaccinare în momentul accesului la eveniment;
sau
* Să prezinte un test RT PCR, cu rezultat negativ, făcut cu cel mult 72 de ore înainte de eveniment;
sau
* Să prezinte o adeverință din care să rezulte că se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 90-a zi, ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Echipa Romanian Creative Week
W: www.2021.romaniancreativeweek.ro
E: presa@2021.romaniancreativeweek.ro

Categorii
media-ro

Nadia Comăneci are propriul NFT, lansat în premieră mondială la Iași, la 45 de ani de la primul „10 Perfect”

Categorii
media-ro

Colier virtual NFT, lansat în premieră mondială la Iaşi şi dăruit Nadiei Comăneci, la Romanian Creative Week

Categorii
media-ro

Iaşi: Trei zile de show-uri de modă, cu zeci de designeri tineri, dar şi consacraţi, la Romanian Creative Week

Categorii
media-ro

Iașul face pasul spre revenirea la normalitate, din pandemie, prin deschiderea festivalului Romanian Creative Week

Categorii
news-ro

Colierul virtual NFT lansat în premieră mondială la Iași și dăruit Nadiei Comăneci, la 45 de ani de la primul „10 Perfect”. Mesajul „Zeiței de la Montreal”

Creația lor, un dar pentru marea gimnastă Nadia Comăneci, reprezintă primul colier NFT omagiu adus unui mare sportiv al lumii. O premieră mondială. Colierul virtual a fost prezentat în cadrul Romanian Creative Week, cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, organizat la Iași în perioada 2-6 iunie 2021. Coloana sonoră a NFT-ului este semnată de compozitorul Călin Țopa.

Colierul virtual este realizat din zece piese, simbolizând acel „10 Perfect” obținut de Nadia la Montreal în 1976. Fiecare piesă a colierului reprezintă, în formă tridimensională, câte o mișcare din exercițiile la bârnă, la sol, la paralele și la sărituri cu care Nadia Comăneci a impresionat, în urmă cu 45 de ani, juriul de la Jocurile Olimpice de Vară.

Cele zece mișcări, unele botezate chiar „Comăneci”, au fost alese de Nadia împreună cu cei patru creatori - Irina Schrotter, Vlad Țenu, Andrei Cozlac și Andrei Dănilă, din exercițiile cu care marea gimnastă a obținut șapte note de zece.

Bijuteria virtuală, imposibil de copiat, căci originalitatea este garantată de noua certificare NFT, i-a fost dăruită Nadiei Comăneci, joi, 3 iunie, în semn de prețuire pentru remarcabila performanță din urmă cu aproape o jumătate de veac.

Ineditul cadou oferit Nadiei Comăneci este, totodată, un dar și pentru fanii „Zeiței de la Montreal”. Cei patru creativi români au realizat șase replici ale colierului-omagiu, care, alături de bijuteria dăruită sportivei-emblemă pentru gimnastica mondială, simbolizează acel șir de șapte „Perfect Ten”.

Colierul va putea fi colecționat, pe bucăți sau în întregime, de fanii Nadiei. Acesta va fi listat pe marketplace-ul OpenSea.io, începând din 18 iulie 2021, aniversarea zilei în care Nadia a obținut prima notă de zece din istoria gimnasticii mondiale.

Prezentă la ineditul eveniment de la Iași, prin intemediul unui mesaj video, Nadia Comăneci le-a transmis creatorilor colierului NFT și fanilor săi câteva cuvinte emoționante:

„Salutări de departe, din Oklahoma. Cu regretul că nu mă aflu la Iași, alături de cei patru creativi ai Romanian Creative Week, Irina, Vlad și cei doi Andrei, mă bucur să văd că performanțele mele de acum 45 de ani inspiră generația tânără în continuare. Mi-a plăcut ideea unui nou pionerat, de această dată la răscrucea dintre performanța sportivă și tehnologie. Pe 18 iulie, se împlinesc 45 de ani de la prima notă istorică de 10, obținută la paralele, iar colierul virtual, The Perfect 1.0, cu povestea din jurul lui, este o dovadă că excelența este posibilă. Aștept cu drag ca aceste NFT să fie lansate, pe platforma OpenSea, și să sărbătorim împreună o nouă poveste de succes. Vă îmbrățișez!”

Mesajul video transmis de Nadia Comăneci:

Nadia. Zecele perfect.
Povestea primului colier NFT omagiu pentru un mare sportiv al lumii

14 ani. 1,50 m înălțime. Numărul 73 scris pe o bucată de pânză. Nota 10.
Dar să spunem povestea altfel.


O copilă de 14 ani din Onești, de 1,50 m înălțime, purtând numărul 73 pe echipament, alături de tricolorul României, a dat tehnica peste cap, a revoluționat gimnastica și a ridicat în picioare o lume. Pentru totdeauna.

Sunt exact 45 de ani de când Nadia Comăneci a luat primul 10 absolut din istoria gimnasticii, reușind să dezorienteze până și tabela tehnică cu note, care nu știa să scrie 10. Așa că a scris 1.0, punctajul rămas în istorie drept „The Perfect Ten”.

Se întâmpla în iulie 1976, la Olimpiada de la Montreal. Atunci, Nadia noastră a reușit, de șapte ori, ce nu mai reușise nimeni nici măcar o dată: a luat șapte „Perfect Ten”. A fost de șapte ori perfectă în aceeași competiție mondială.

Asta a fost povestea reală.

Lumea s-a schimbat de atunci și poate că pare, uneori, a nu mai avea prea multe în comun cu darul pe care copila din mica localitate Onești, din România, ni l-a făcut acum aproape jumătate de veac. Un dar unic despre talent dus până la geniu, despre voință, despre originalitate, despre creație și despre multă, foarte multă muncă. Și, totuși, ceva a rămas în noi din darul primit de la Nadia.

Iar de aici începe povestea noastră, după 45 de ani.

Un colier. Patru idealiști. O tehnică dată din nou peste cap. Originalitate. Creație. Muncă. O lume altfel.

Dar să aranjăm cuvintele la locul lor și în povestea noastră. Patru creativi români, designerul Irina Schrotter, arhitectul Vlad Țenu, artistul vizual Andrei Cozlac și IT-istul Andrei Dănilă, au construit puntea între „Zeița de la Montreal” și lumea noastră nouă: primul colier NFT omagiu pentru un mare sportiv al lumii.

Un colier virtual, realizat din zece piese, simbolizând acel „10 perfect” luat de Nadia la Montreal. Fiecare piesă a colierului ia forma tridimensională a unei mișcări din exercițiile la bârnă, la sol, la paralele, la sărituri, cu care Nadia Comăneci ne-a cucerit, definitiv, pe toți. Cele zece mișcări, unele botezate chiar „Comăneci”, au fost alese de Nadia împreună cu cei patru creativi români, din exercițiile gimnastei pregătite pentru Jocurile Olimpice de Vară din 1976.

Bijuteria virtuală, imposibil de copiat, originalitatea fiindu-i garantată de noua certificare NFT, este dăruită Nadiei Comăneci, în semn de prețuire, de către cei patru creativi români. Și pentru că Nadia nu s-a oprit atunci, la Montreal, la o singură notă de 10, ci a „intimidat” tabela cu șapte de „1.0”, Irina Schrotter, Vlad Țenu, Andrei Cozlac și Andrei Dănilă nu s-au oprit nici ei. Au realizat șase replici ale colierului-omagiu, care, alături de bijuteria dăruită Nadiei, ating acel șir de șapte „Perfect Ten”. Coloana sonoră a NFT-ului este semnată de compozitorul Călin Țopa.

Colierul va putea fi colecționat, pe bucăți sau în întregime, de fanii Nadiei, acesta fiind listat pe marketplace-ul OpenSea.io, începând din 18 iulie 2021, aniversarea zilei în care Nadia a luat primul „Zece perfect”. De cei pentru care lumea înseamnă și „copila din Onești”. Înseamnă și geniul ei, și originalitatea ei, și emoția imposibil de reprodus altfel decât amintindu-ne de ea, și talentul ei, și ambiția ei. De cei pentru care lumea înseamnă, deopotrivă, și creativitate, și vise, și viitor. Și mai ales dorința de a fi unic.

14 ani. 1,50 metri înălțime. Numărul 73 scris pe o bucată de pânză. De șapte ori nota 10. Un colier. Primul colier NFT omagiu pentru un sportiv. Nadia Comăneci.

Să scriem, mai departe, povestea împreună.

Despre cei patru creativi români:

Irina Schrotter

Brandul Irina Schrotter a fost lansat acum mai bine de 30 de ani, la Iași, România. Rochiile de seară elegante și ținutele de business au avut un succes instantaneu în rândul femeilor. Astăzi, brandul este vândut pe 4 continente, în 17 țări. Pe lângă propria afacere, Irina s-a concentrat întotdeauna pe promovarea și susținerea tinerilor creativi și a artiștilor. În 1999, Irina Schrotter a organizat la Iași prima ediție a Romanian Fashion Week, ceea ce a devenit, în anii următori, cel mai important eveniment dedicat modei românești. Festivalul a avut, în anii următori, 12 ediții de succes. După o pauză de mai bine de un deceniu, Romanian Fashion Week a făcut, în 2021, un pas mare spre creativitate, devenind Romanian Creative Week, cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești.

Vlad Țenu

Vlad Țenu este un arhitect român stabilit la Londra. A studiat arhitectura la Iași, Lisabona și Londra la Bartlett, unde a obținut o diplomă de Master în Arhitectura Adaptivă & Computație si un Certificat de Cercetare Avansată în Arhitectură. În prezent, lucrează la Allford Hall Monaghan Morris și este asistent universitar la Bartlett. Printre lucrările sale se afla Minimal Complexity, piesa câștigătoare a concursului Repeat organizat de TEX-FAB în 2010 și a unui premiu al Institutului Arhitectilor Americani (AIA) în Houston în 2012. Lucrarea a fost expusă la Festivalul de Arhitectură din Londra (2012) și evenimentul Sleep Hotel (2013). Lucrările sale din domeniul designului vestimentar au culminat, prin colaborarea cu designerul Lana Dumitru, cu o rochie realizată din 25.000 de cristale Swarovski. Creația, lansată în Hong Kong în 2018, a câștigat premiul BIG SEE Wearable Art (Ljubljana, 2018) și a fost purtată pe scena de către faimoasa cântăreață Björk.

Andrei Dănilă

Conectat cu lumea digitală încă din anul 2000, momentul în care dezvoltarea Internetului a explodat, IT-istul Andrei Dănilă, din Iași, este mereu dornic să învețe și să fie acolo unde competența, profesionalismul și munca sunt condiția obligatorie pentru reușită. Căci, oricât de multă muncă ar avea de făcut, Andrei crede că nimic nu se compară cu satisfacția de a lucra alături de alți inovatori. Streamingul live, biometria și acum NFT-urile reprezintă calea inovației tehnologice și, de asemenea, calea afacerilor sale, spune Andrei Dănilă. Antreprenor internațional în IT și domeniile conexe IT-ului, Andrei este mereu în căutarea următoarei provocări.

Andrei Cozlac

Andrei Cozlac este artist video, lector univ. dr. la „Universitatea George Enescu” din Iași, Facultatea de Arte Vizuale, profesor colaborator la Facultatea de Arte în Limba Română, din Târgul Mureș. Și-a început activitatea de VJ în anul 2005, având totodată colaborări cu festivaluri mari de muzică din România și de peste hotare. Andrei a semnat video designul unor piese de teatru în regia unor regizori celebri, precum Silviu Purcărete, Radu Afrim, Alexandru Dabija, Charles Muller, Theodor-Cristian Popescu. În anul 2017 a primit premiul video mapping în teatru, în cadrul Festivalului Național de Comedie, iar în 2020 a primit premiul special U.N.I.T.E.R pentru video mapping în teatru.

Despre Romanian Creative Week

Romanian Creative Week, cel mai important eveniment dedicat industriei creative românești și primul mare eveniment cu public din România în 2021, de după relaxarea măsurilor impuse de pandemie, este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative – singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înființată la Iași, în 2011, FEIPC a organizat până în prezent peste 50 de acțiuni de promovare națională și internațională a industriilor creative românești.

Amănunte despre RCW, pe 2021.romaniancreativeweek.ro, pe paginile noastre de Facebook , Instagramși pe canalul de YouTube.

Categorii
news-ro

Desfășurare incredibilă de forțe la Romanian Fashion Week

Romanian Fashion Week, cel mai cunoscut și longeviv eveniment dedicat industriei modei românești, revine la Iași, în perioada 4-6 iunie 2021, după un deceniu de la ultima sa ediție, aducând împreună designeri tineri, dar și consacrați.

Show-urile de modă vor avea loc în cadrul Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești și primul mare eveniment cu public organizat anul acesta în România. Organizatorii RCW sunt Federația Patronatelor din Industriile Creative, Primăria Municipiului Iași și Palas.

Catwalk-ul, amenajat cu ajutorul echipamentelor transportate la Iași cu șase TIR-uri, are lungimea de 36 de metri și acoperă un spațiu de 1.000 de metri pătrați din Grădinile Palas. Pe scena impresionantă vor defila zeci de modele, care vor purta creațiile a peste 30 de designeri români.

Ediția din acest an a Romanian Fashion Week are două componente: Romanian designers și Innovative Future Platform.

Prima secțiune este dedicată designerilor consacrați, mulți dintre ei cu o carieră internațională și cu premii obținute la prestigioase evenimente profesioniste. Ceea ce îi leagă pe toți participanții este creativitatea și faptul că fiecare și-a conturat o puternică identitate vizuală. Colecțiile sunt destinate sezonului toamnă/iarnă 2021/2022 și reliefează diferite zone creative ale modei românești.

Smaranda Almășan, Venera Arapu, Lucian Broscățean, Ioana Ciolacu, Mihaela Glăvan, Jolidon, Murmur, Andrea Tincu, Irina Schrotter sunt designerii consacrați care vor fi prezenți la ediția din acest an a Romanian Fashion Week. Curatorul secțiunii Romanian designers și al întregului eveniment Romanian Fashion Week este stilistul Ovidiu Buta.

Evenimentul de la Iași este cunoscut drept o rampă de lansare pentru tinerii creatori de modă. De-a lungul celor 12 ediții organizate până acum, Romanian Fashion Week a lansat peste 40 de tineri designeri, unii dintre ei fiind prezenți, ca designeri consacrați, la evenimentul din 4-6 iunie, de la Iași.

Ceea ce la primele 12 ediții era secțiunea de Debut se transformă, în acest an, în Innovative Future Platform. Secțiunea va cuprinde o selecție de creativi care au deja în CV participări consistente la evenimente profesioniste, încununate cu diferite premii și/sau nominalizări. Proiectele creative cu o identitate vizuală bine conturată vor fi prezentate sub forma de colecții individuale sau de grup.

Pe lista tinerilor designeri, care vor avea prezentările la secțiunea Innovative Future Platform, sunt: Arsene Lucian Alexandru, BOL Fashion of Nature, BORBALA, Inga Brăgaru, Crina Bulprich, Carmen Cherecheș, Chic Utility, Sandra Chira, Octavia Chiru, Alexandru Floarea, Tudor Halațiu, Andra Handaric Studio, i.f. powered by irina schrotter, LU:NE, Cristina Lazăr, MONOM Studio, Sabina Pop, Prosper Center, Vladimir Sîrbu, Vika Tonu, Wanderer Wearables.

O parte inedită a secțiunii dedicate tinerilor designeri este „if powered by” , un proiect realizat în contextul Parteneriatului Instituțional de Practică inițiat de Irina Schrotter și Lucian Broscățean, în 2017, cu Departamentul Modă-Design Vestimentar al Universității de Artă și Design Cluj-Napoca.

„De-a lungul celor patru ani, s-au organizat, cu diferite serii de masteranzi, internship-uri plătite și practică în fabricile de la Iași ale brand-ului irina schrotter. În fiecare semestru, acest tip de relaționare cu industria, dă un valoros know-how masteranzilor. Timp de 4 sezoane s-a lucrat la un proiect amplu cu parteneri strategici ai brand-ului, din Hong Kong și Shanghai.

Grupa de masteranzi ai nului II, coordonați de conf.univ.dr. Lucian Broscățean, își vor prezenta câte trei ținute realizate cu sprijinul tehnic al Atelierului Irina Schrotter. Diversitatea tematică și morfologică, investigarea unor teme relevante pentru moda începutului de secol 21, deconstrucții și reconstrucții ale unor forme clasice și/sau ale unor tipare din Istoria Costumului sunt elemente care definesc colecțiile capsulă ce vor fi prezentate în cadrul Romanian Creative Week”, arată organizatorii.

Detalii despre Romanian Fashion Week: Fashion
Programul prezentărilor de modă: Program Fashion

* În funcție de condițiile meteo, programul poate suferi modificări, care vor fi comunicate în timp util.

Programul prezentărilor designerilor la cea de-a XIII-a ediție a Romanian Fashion Week:

VINERI, 4 IUNIE 2021

18:00-19:00 / IF PLATFORM Carmen Cherecheș / Prosper Center
Crina Bulprich & Monom / Octavia Chiru
UNArte București – Departament Modă


20:00-21:00 / ROMANIAN DESIGNERS MURMUR
Lucian Broscățean – Fashion Film
Sandra Chira / Cristina Lazăr
Venera Arapu


SÂMBĂTĂ, 5 IUNIE 2021

18:00-19:00 / IF PLATFORM Andra Handaric Studio / Wanderer Wearables
BORBALA / LU:NE
Alexandru Floarea & Vika Tonu


20:00-21:00 / ROMANIAN DESIGNERS Lin & Mihaela Glăvan
Hamza
Jolidon
Andrea Tincu


DUMINICĂ, 6 IUNIE 2021

18:00-19:00 / IF PLATFORM Tudor Halațiu / Vladimir Sîrbu
Chic Utility / Inga Brăgaru
BOL Fashion of Nature / Arsene Lucian Alexandru


20:00-21:00 / ROMANIAN DESIGNERS Ioana Ciolacu
i.f. powered by irina schrotter
Smaranda Almășan – Fashion Film
Irina Schrotter


Show-urile de modă vor putea fi urmărite atât live, în Grădinile Palas, cât și online, spectacolele fiind transmise pe paginile de Facebook și de Instagram ale Romanian Creative Week, precum și pe canalul de YouTubeal evenimentului.

Partenerii principali ai Romanian Fashion Week sunt: Palas, Primăria Municipiului Iași, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Raiffeisen Bank, Lancôme, Teilor, Philips, Freudenberg, Greenfield, Volvo, FIT.

Despre Romanian Creative Week:

Romanian Creative Week, care se desfășoară la Iași în perioada 2-6 iunie 2021, este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC) – singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înființată la Iași, în 2011, FEIPC a organizat până în prezent peste 50 de acțiuni de promovare națională și internațională a industriilor creative românești.

Programul RCW

Sănătatea este o prioritate pentru noi toți, iar întregul eveniment Romanian Creative Week este organizat conform regulilor stabilite de autorități în vederea combaterii pandemiei de COVID-19. Pentru a respecta cu toții aceste reguli, îi rugăm pe cei care vor participa la evenimentele RCW să aibă în vedere și măsurile: Să facă dovada vaccinării anti-COVID 19, prezentând adeverința de vaccinare în momentul accesului la eveniment; (sau) Să prezinte un test RT PCR, cu rezultat negativ, făcut cu cel mult 72 de ore înainte de eveniment (sau) Să prezinte o adeverință din care să rezulte că se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 90-a zi, ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Echipa Romanian Creative Week presa@2021.romaniancreativeweek.ro