Salut!
Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, va avea loc la Iași în perioada 2-6 iunie 2021. La începutul verii, Iașul se va transforma în nucleul creativității din România, găzduind nume sonore din domenii precum modă, arhitectură, muzică, film, publicitate, new media, design industrial.
Dacă vrei să ni te alături, pentru o săptămână, în organizarea Romanian Creative Week, primul mare eveniment cu public de la Iași din acest an, te așteptăm cu drag în echipa de tineri voluntari a RCW. Pentru asta, aruncă un ochi pe site-ul evenimentului, www.2021.romaniancreativeweek.ro, și completează formularul de mai jos până în data de 20 mai 2021, ora 20:00.
RCW este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), iar coordonarea voluntarilor este asigurată de Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Iași (FONTIS).
Hai în echipa #RCW21!
Month: May 2021
Vă invităm să vă acreditați la Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, care se va desfășura la Iași în perioada 2-6 iunie 2021. Acreditarea vă va facilita accesul la toate evenimentele din cadrul festivalului, între care Romanian Fashion Week, Musicalling, Moldova Film Festival, House of influencers, Expo (in)between. Programul RCW, aici: 2021.romaniancreativeweek.ro/rcw-experience/
Acreditările vor fi oferite în baza informațiilor completate în formularul de mai jos, până în data de 25 mai 2021, și nu vor putea fi obținute la fața locului. Accesul presei la eveniment se va face exclusiv în baza acreditării, care va fi nominală și netransmisibilă.
Pentru a respecta regulile impuse de autorități pentru combaterea pandemiei, este nevoie ca jurnaliștii acreditați la RCW să respecte una din condițiile de mai jos:
* Să facă dovada vaccinării anti-Covid 19, prezentând adeverința de vaccinare în momentul accesului la eveniment;
* Să prezinte un test RT PCR, cu rezultat negativ, făcut cu cel mult 72 de ore înainte de eveniment;
* Să prezinte o adeverință din care să rezulte că se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 90-a zi, ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați la telefon 0731.818.555 sau să ne scrieți pe adresa de e-mail presa@2021.romaniancreativeweek.ro.
Mulțumim și vă așteptăm la RCW!
Romanian Fashion Week, cel mai cunoscut și longeviv eveniment dedicat industriei modei românești, reînvie, după 11 ani, la Iași și va reuni designeri români consacrați, dar și tineri designeri. Festivalul, aflat la cea de-a XIII-a ediție, este programat în cadrul Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, care se va desfășura, în capitala Moldovei, în perioada 2-6 iunie 2021. Programul complet al RCW poate fi consultat aici: 2021.romaniancreativeweek.ro/rcw-experience/
Show-urile de modă vor putea fi urmărite atât live, în grădinile Palas, cât și online, spectacolele fiind transmise pe paginile de Facebook și de Instagram ale Romanian Creative Week, precum și pe canalul de YouTube al evenimentului.
Smaranda Almășan, Venera Arapu, Lucian Broscățean, Ioana Ciolacu, Mirela Diaconu, Mihaela Glăvan, Atelier Hamza, Jolidon, Andreea Bădală – Murmur, Patzaikin, Andrea Tincu, Irina Schrotter sunt designerii consacrați care și-au anunțat prezența la ediția din acest an a Romanian Fashion Week. Lor li se vor alătura zeci de tineri designeri.
Festivalul de la Iași este cunoscut drept o rampă de lansare pentru tinerii creatori de modă. De-a lungul celor 12 ediții organizate până acum, Romanian Fashion Week a lansat peste 40 de tineri designeri, unii dintre ei urmând a fi prezenți, ca designeri consacrați, la evenimentul de luna viitoare.
Piesele de rezistență ale colecțiilor Romanian Fashion Week 2021 aparținând fiecăruia dintre designerii participanți vor putea fi admirate de aproape în cadrul Expo RCW 2021, expoziție care va putea fi vizitată în fiecare zi a evenimentului, în spectaculosul atrium al Palatului Culturii din Iași. Expoziția va fi o incursiune în moda românească, dar și o proiecție a ceea ce poate fi viitorul acestei industrii.
Mai multe detalii despre designerii români care vor fi prezenți la Romanian Fashion Week, precum și despre Expo RCW 2021 pot fi găsite aici:
Despre Romanian Creative Week:
Într-o perioadă în care industriile sunt lovite puternic de pandemie, Romanian Creative Week își propune să facă un pas firesc, dar mai ales în siguranță, pentru dezvoltarea industriilor creative autohtone. Iașul se va transforma, între 2 și 6 iunie 2021, în nucleul creativității din România, găzduind nume sonore din domenii precum modă, arhitectură, muzică, film, publicitate, new media, design industrial.
RCW este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC) – singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înființată la Iași, în 2011, FEIPC a organizat până în prezent peste 50 de acțiuni de promovare națională și internațională a industriilor creative românești.
Mai multe detalii despre RCW, pe www.2021.romaniancreativeweek.ro și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și pe canalul de YouTube.
Echipa Romanian Creative Week
W: www.2021.romaniancreativeweek.ro
E: presa@2021.romaniancreativeweek.ro
Marius Manole a vorbit, într-un interviu oferit jurnalistei Irina Păcurariu, despre cum s-a reinventat teatrul în perioada pandemiei și cum a reușit să strângă un număr-record de spectatori, peste patru mii de oameni, într-o singură seară, deși teatrele au fost închise din cauza restricțiilor impuse în această perioadă.
Actorul a mai precizat și că, alături de alți artiști renumiți, pregătește un serial românesc online, de tipul celebrului sitcom american „Friends”, și a dezvăluit „ce mai am de demonstrat la 42 de ani”, precum și care este cel mai important proiect personal pe care și l-a stabilit după acest prim an de pandemie.
În cadrul aceluiași interviu, Marius Manole a vorbit și despre momentele de neuitat din studenția sa la Iași și în ce condiții ar vedea o reîntoarcere în orașul său natal.
Declarațiile lui Marius Manole au fost făcute în emisiunea #NEXTHASHTAG,
din cadrul proiectului Romanian Creative Week (RCW – https://2021.romaniancreativeweek.ro/), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, organizat la Iași în perioada 2 – 6 iunie 2021. Interviul integral realizat de Irina Păcurariu cu Marius Manole poate fi urmărit aici:
youtube.com/watch?v=hbgFQCoaCVk
Prezentăm, mai jos, câteva dintre pasajele importante ale interviului:
„Încercăm să facem un serial gen Friends”
Irina Păcurariu: Ai început să gândești spectacole care să fie numai pentru online. Deja ai reprezentații care s-au bucurat de mult mai mulți oameni decât s-ar fi întâmplat într-o sală de teatru. Dar noi știm că visul e să iei energia de la omul din primul rând, care ridică o sprânceană, care zâmbește.
Marius Manole: Știm că acela e visul, e idealul, dar mai binele e dușmanul binelui și, câteodată, trebuie să te mulțumești cu ce ai, să prețuiești ce ai, pentru că mai mult de atât nu se poate și trebuie să înțelegi. Dacă nu înțelegi asta, devii deprimat și îți vine să lași armele și să te închizi în carapacea ta, iar asta nu este o soluție niciodată. Avem ce avem și trebuie să fim mulțumiți cu ce avem în perioada asta. Deocamdată, mai bine nu se poate.
Încercăm în continuare să inventăm lucruri, încercăm să facem un serial pentru online, un serial de comedie, un serial gen „Friends”, continuăm spectacolele online, care s-au bucurat de patru mii de oameni într-o seară. Marele avantaj e că ne pot vedea, în sfârșit, și cei din Londra, și cei din Irak, și cei din Birmingham, și cei din New York, ceea ce e extraordinar.
Până acum n-am fi făcut asta, nu ne-ar fi dus capul. Într-o situație ca pandemia a trebuit imediat să ne refocusăm și puteam face asta – spectacole online - foarte bine acum doi ani, nimeni nu ne-ar fi împiedicat. Dar noi suntem oamenii care, când suntem strânși cu ușa, atunci ne vin ideile geniale și atunci ni se pare că descoperim apa caldă.
„Mai am să-mi demonstrez că pot să și trăiesc”
Irina Păcurariu: Marius, ce mai ai de demonstrat la 42 de ani? Am citit de curând, într-un interviu, cum spunea cineva că, dacă ai avut ghinionul să fii în generație cu Manole, știi că nu poți fi niciodată cel mai bun. Locul e luat.
Marius Manole: Din fericire, locul nu e luat. Din fericire, sunt în generația mea enorm de buni actori: colegii mei de facultate de la Iași, Emilian Oprea, Liviu Pintileasa – actor la Teatrul de Comedie, Nicoleta Lefter. Locul nu e luat, e al nostru, al tuturor.
Ce mai am de demonstrat? Mai am să-mi demonstrez că pot să și trăiesc. Acest an de pandemie ne-a dat un pic mai mult timp decât ne-am fi imaginat că o să avem vreodată. Iar după acest an, m-am întâlnit cu mine după un colț de stradă și m-am uitat în ochii băiatului de 18 ani care mișuna pe străzile Iașiului și care își dorea foarte multe lucruri.
Multe lucruri mi s-au îndeplinit, între timp, dar să nu uităm că cel mai frumos din toată aventura e să ne trăim viața. Viața noastră, nu a personajelor, nu viața din teatru. Și cred că munca mea de acum încolo va fi cu mine însumi, să încerc să mă bucur de viața mea, de fiecare zi.
Rar am trăit prezentul. Am trăit foarte mult în trecut. Am proiectat foarte multe lucruri în viitor, pentru că mi-am dorit să fac foarte multe în meseria asta, lucruri care s-au întâmplat. Tot ce am uitat să proiectez a fost să mă proiectez pe mine în viața mea. Iar asta nu mi-a ieșit, pentru că nu am avut proiectul ăsta. Dar acum încep să clădesc viața omului Marius Manole.
Irina Păcurariu: Primul punct de bifat în „Proiectul Marius Manole”?
Marius Manole: Primul punct, și cel mai important, ar fi să mă îndrăgostesc.
Irina Păcurariu: Cum arăta Iașiul când ai fost student?
Marius Manole: Îmi e atât de dor de perioada aia, a fost cea mai frumoasă din viața mea. Am avut o studenție minunată în „Orașul teilor”, pentru că, pe timpul acela, erau foarte mulți tei în Iași și mirosea primăvara a tei. De la Palatul Culturii până la facultate treceam pe lângă Teatrul Național, pe lângă Mitropolie, pe lângă Biserica Trei Ierarhi. Îmi amintesc că era atâta liniște în acel oraș.
„Acea liniște s-a adâncit mai tare și m-a și speriat foarte tare”
Irina Păcurariu: Generația care crește acum în Iași, care își caută un drum și care nu vrea să plece, ca noi, la gară, încearcă să fisureze exact cuvântul cu care ai început: liniștea. Oamenii vor și un pic de zgomot în Iași, vor să se întâmple lucruri, vor să se vorbească despre Iași ca despre locul viu în care își doresc să trăiască, nu de unde să plece.
Marius Manole: Era destul de frumoasă liniștea și foarte odihnitoare, dar în același timp prea multă liniște devine obositoare, probabil de aceea a fost acel drum spre gară sau spre aeroport. Probabil de asta ne-am îndreptat spre locuri în care lumea trăiește, în care lumea se mișcă altfel, în care se întâmplă lucruri.
Până la urmă, oamenii au nevoie să trăiască într-un oraș viu. Mi-aș dori foarte mult ca Iașiul meu, orașul meu natal, să devină un loc viu, din care pleacă idei, din care se nasc mari proiecte. Mi-aș dori foarte tare ca orașul să aibă o viață de noapte, ca muzeele, teatrele să existe. Mi-aș dori să existe cultura care să cheme oamenii.
Din păcate, am revenit la Iași și acea liniște s-a adâncit mai tare și m-a și speriat foarte tare. Și încercând să-mi imaginez un Marius Manole care ar fi rămas la Iași, n-am văzut un viitor foarte strălucit și m-am considerat un norocos că am plecat și că am făcut acel pas la timp. Dar nu exclud posibilitatea ca, atunci când Iașiul va fi efervescent și va da ora exactă, pentru că are toate resursele să o facă, chiar să mă întorc la Iași.
Irina Păcurariu: Să ne întâlnim, atunci, sănătoși, la început de vară, la Romanian Creative Week, la Iași.
Marius Manole: Acolo voi fi.
Alte interviuri #Nexthashtag, din cadrul proiectului RCW:
Andreea Esca - youtube.com/watch?v=_Sjz8eMzuG8&t=950s
Tudor Chirilă - youtube.com/watch?v=-ezcRO7xE-g&t=3s
Radu Afrim - youtube.com/watch?v=ulXEB2gZZOU&t=1084s
Vlad Tenu - youtube.com/watch?v=cQUvXQY-XEs
Alexandra Stan - youtube.com/watch?v=-aMNmDxJhYQ&t=770s
Andrei Cozlac - youtube.com/watch?v=1etjF_cAA1Q&t=13s
Alina Ceușan - youtube.com/watch?v=bR5AQQHHl34
Despre Romanian Creative Week:
Într-o perioadă în care industriile sunt lovite puternic de pandemie, Romanian Creative Week își propune să facă un pas firesc, dar mai ales în siguranță, pentru dezvoltarea industriilor creative autohtone. Iașul se va transforma, între 2 și 6 iunie 2021, în nucleul creativității din România, găzduind nume sonore din domenii precum modă, arhitectură, muzică, film, publicitate, new media, design industrial.
RCW este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC) – singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înființată la Iași, în 2011, FEIPC a organizat până în prezent peste 50 de acțiuni de promovare națională și internațională a industriilor creative românești.
Mai multe detalii despre RCW, pe www.2021.romaniancreativeweek.ro și pe paginile noastre de Facebook și Instagram
Romanian Creative Week pe ProTv Plus
- Post author By admin
- Post date 10/05/2021
- No Comments on Romanian Creative Week pe ProTv Plus
Marius Manole: “Mai am să-mi demonstrez că pot să traiesc”
- Post author By admin
- Post date 10/05/2021
Cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești
- Post author By admin
- Post date 10/05/2021
Romanian Creative Week 2021: Câștigătorul Concursului Walk & Talk
- Post author By admin
- Post date 10/05/2021