Categories
media-en

Expoziții, conferințe, spații de relaxare și de creație, la cel mai mare Festival de Arhitectură

Categories
media-en

„Horror Vacui”, o expoziție dedicată esteticii contemporane, meșteșugului și tradiției

Categories
news-en

Expoziții, conferințe, spații de relaxare și de creație

Prima ediție a Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, care se va desfășura la Iași în perioada 2-6 iunie 2021, va surprinde publicul cu o serie de festivaluri. Architecture, festivalul de arhitectură, se va alătura Romanian Fashion Week, Moldova Film Festival, Musicalling, Visual Arts, Expo (in)between și VegFest.

Organizate de ProEvent, Bahlui Vision și Walk & Talk, powerd by George, primul banking inteligent, sunt două mari evenimente din cadrul Architecture. Festivalul beneficiază, totodată, de sprijinul Ordinului Arhitecților din România și de cel al Asociației Studenților Arhitecți Iași, iar curatorul acestei secțiuni este Platforma SHARE Architects.

Între surprizele pregătite pentru Iași de George, primul banking inteligent, în cadrul zilelor RCW, este o pictură murală realizată de artista Wanda Hutira, opera urmând a fi expusă pe Podul Avram Iancu (fostul pod Trancu). Totodată, vor fi instalate mai multe piese de mobilier urban de design, care vor îmbogăți zona de promenadă a Râului Bahlui și unele parcuri din Iași, transformându-le în adevărate oaze de relaxare și de creație, după modele similare din mari orașe europene.

Bahlui Vision, organizat în cadrul RCW și cu sprijinul Palas și al Primăriei Iași, va găzdui o serie de evenimente spectaculoase, care se vor desfășura pe Splai Bahlui mal stâng (Podu Roș – Iulius Mall).

Tramvaiul creatorilor, unul dintre evenimentele Bahlui Vision, va muta, pentru două zile, activitatea artistică în interiorul „Tramvaiului artelor”, vehicul personalizat tematic prin pictură în cadrul proiectului cultural „Iași - orașul tramvaielor pictate”. Organizatori sunt: Asociația Tramclub Iași, cu sprijinul Companiei de Transport Public Iași și al Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași.

Expoziția de desen și arhitectură „Great Monthly Challenge”, un alt eveniment din cadrul Bahlui Vision, va încânta publicul cu lucrările digitale ale unor artiști talentați ai Facultății de Arhitectură din Iași.

Patru picturi murale de aproximativ 8 mp, care se vor „prelinge” de pe fiecare dintre cele patru picioare ale Podului Avram Iancu peste taluzul betonat al albiei Bahluiului, vor fi cuprinse în evenimentul Pictură murală Artipică. Bahlui Vision va mai surprinde publicul cu un workshop dedicat construcției de bărcuțe realizate din materiale reciclate.

O altă surpriză este „Walk and Talk with an Architect”, eveniment în cadrul căruia cinci voluntari arhitecți/studenți la Arhitectură vor purta câte o pancartă cu textul „Hai să vorbim Arhitectură!” și vor încuraja trecătorii să facă o plimbare de-a lungul Bahluiului, timp în care vor vorbi despre arhitectură.

Asociația Studenților Peisagiști Iași a pregătit, pentru zilele Architecture, „Pavilion ASAI. Prin ochii altora”, o instalație interactivă care abordează tema pandemiei și cum s-a schimbat modul în care relaționăm. Scopul este oferirea unor sugestii prin care arhitectura și gestionarea spațiului ne pot permite moduri alternative de interacțiune.

În cadrul Festivalului Architecture este organizat și Walk & Talk, powered by George, primul banking inteligent. Walk & Talk este un concurs pentru instalații dedicate activării Râului Bahlui, între Podul de Piatră și Campusul Tudor Vladimirescu din Iași. Câștigătorul Concursului Walk & Talk, competiție în care au fost înscrise 15 lucrări, a fost desemnat de juriul RCW în data de 28 aprilie 2021 și este Sebastian Comănescu, autorul proiectului „Sowing Futures”.

„Sowing Futures” este o instalație reactivă compusă dintr-o structură organică realizată din panouri metalice, animată din interior de lumină și fum și elaborată folosind tehnici de design computational. „Samanta, ca obiect conceptual, însoțește cultura umană încă de la stabilirea primelor societăți agrare. Reprezintă atât originea, cât și punctul terminus al unui ciclu; face trimitere la relații metaforice ale dezvoltării. Instalația propune plantarea unei semințe metaforice pe malul Bahluiului. Lumina și fumul din interior vor invita publicul la contemplarea unui viitor al cărui potențial nu este dezvoltat încă”, arată Sebastian Comănescu, în prezentarea lucrării cu care a câștigat Concursul Walk & Talk.

Alte două proiecte înscrise în competiția Walk & Talk, Orizont 360, o lucrare realizată de Teodora Alexandra Moraru și de Alexandru Mihalachi, și Muza, o lucrare aparținând lui Felix Aftene, au fost premiate de George, primul banking inteligent. Astfel, cele două opere vor fi expuse pe axa de desfășurare a Romanian Creative Week: Copou, Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, Palatul Culturii, Palas, Splai Bahlui.

„După un an greu în care fiecare am resimțit distanțarea socială, proiectul Walk & Talk, parte a evenimentului Romanian Creative Week, este o invitație la reconectare, la a ieși în aer liber în mod responsabil și la a te bucura de o frumoasă parte a orașului Iași, malul Râului Bahlui.

Lucrarea câștigătoare a Concursului Walk & Talk, Sowing Futures, și cele două lucrări premiate de George, primul banking inteligent, Muza și Orizont 360, vorbesc atât despre un viitor optimist, despre inspirație și reconectare, cât și despre tehnologia care ne poate ajuta să ne îmbunătățim viețile.

Gândită ca o întărire a mesajului de optimism și reconectare, pictura stradală realizată de Wanda Hutira și susținută de George împletește elemente de tehnologie, referințe la viitor și comunitate”, este mesajul cu care George, primul banking inteligent îi întâmpină pe ieșeni la Romanian Creative Week.

Orizont 360 este o instalație artistică ce propune oglindirea mediului înconjurător, având ca scop oferirea unui fragment de orizont fiecărui om care dorește să interacționeze cu el. Conform autorilor lucrării, prin panourile reflectante rotative, instalația va genera o imagine aflată în continuă schimbare, imagine care va fi modificată mereu de persoanele din jur.

Muza, realizată de Felix Aftene, este, așa cum spune autorul, imaginea muzei orașului Iași, reprezentată printr-o pisică înaripată, de un albastru electric. Amplasată până în prezent în mai multe locuri din Iași, pisica, care ia diverse forme, are rolul de a stârni imaginația privitorului și de a-l invita la meditație.

Despre Romanian Creative Week:

Într-o perioadă în care industriile sunt lovite puternic de pandemie, Romanian Creative Week își propune să facă un pas firesc, dar mai ales în siguranță, pentru dezvoltarea industriilor creative autohtone. Iașul se va transforma, între 2 și 6 iunie 2021, în nucleul creativității din România, găzduind nume sonore din domenii precum modă, arhitectură, muzică, film, publicitate, new media, design industrial.

RCW este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC) – singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înființată la Iași, în 2011, FEIPC a organizat până în prezent peste 50 de acțiuni de promovare națională și internațională a industriilor creative românești.

Mai multe detalii despre RCW, pe www.2021.romaniancreativeweek.ro și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și pe canalul de YouTube.


Echipa Romanian Creative Week
W: www.2021.romaniancreativeweek.ro
E: presa@2021.romaniancreativeweek.ro

Categories
news-en

Horror Vacui, o expoziție în premieră

Prima ediție a Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, care se va desfășura la Iași în perioada 2-6 iunie 2021, va aduce publicului o expoziție organizată în premieră în România, „Horror Vacui”, dedicată esteticii contemporane, meșteșugului și tradiției.

Expoziția „Horror Vacui” va fi organizată în cadrul Expo (in)between, powered by Raiffeisen Bank, eveniment care se va alătura unor festivaluri importante, parte a RCW: Romanian Fashion Week, Architecture, Moldova Film Festival, Musicalling, VegFest, Visual Arts.

„Horror Vacui” va reprezenta, totodată, o avanpremieră a inaugurării Palatului Braunstein din Iași, care va găzdui expoziția. Clădirea istorică impresionantă a fost renovată și modernizată recent de Primăria Municipiului Iași, printr-un proiect finanțat din fonduri europene, și urmează să își deschidă în curând porțile și pentru industriile creative.

Artiștii invitați să ia parte la expoziția „Horror Vacui”, powered by Raiffeisen Bank, organizată în cadrul RCW cu sprijinul Federației Patronatelor din Industriile Creative, al Palas și al Primăriei Municipiului Iași, sunt: Radu Abraham, Aitch, Ana Alexe, ZO Kraft, Atelier Parter, Batem fierul la conac, Raluca Buzura, Daniela Cățoi, Megan Dominescu, Ferma de Artă Triunghi, In Context Slănic Moldova, Costi Lungu, Ștefan Neacșu, Roan Atelier, Saddo, Sânziene, Ioana Stanca, Elena Stanciu - Poartă-mă cu flori, Andreea Tron, Andrei Cosmin Vladimir și Victoria Zidaru.

Curatorul Expo (in)between, powered by Raiffeisen Bank, este KraftMade, un proiect reprezentat de artiștii Marlene și Alex Herberth, din Cincu, Transilvania.

Despre „Horror Vacui”, Marlene Herberth a declarat, în cadrul emisiunii #NEXTHASHTAG, parte a proiectului RCW: „Este o expoziție care nu s-a mai făcut în România și care aduce împreună artiști, designeri și meșteri. Este o expoziție despre natură, unde nu găsești un spațiu gol, nu găsești vidul. Din cauză că este atât de mult zgomot în capul nostru, am încercat prin arhitectură, prin design interior, prin toți acești ani de minimalism să facem liniște în jur. Acum, ne-am dat seama că trebuie să fie invers: armonia trebuie să fie în capul nostru, exact ca natura, iar în jurul nostru să fie zgomot, să fie straturi de frumos, pentru că de acolo ne inspirăm. Ne inspirăm din natură, pe care nu o vedem ca pe ceva static, ci ca pe ceva care trebuie permanent regenerat”.

Artista Marlene Herberth a mai arătat, în cadrul aceleiași emisiuni moderate de jurnalista Irina Păcurariu, că „designul, cultura, arta, industriile creative sunt toate lucrurile de care ne înconjurăm, de la modă, obiecte din casă până la felul în care trăim în fiecare zi. Aici trebuie să umblăm, asta ne-a învățat pandemia: ne-a forțat să ne uităm din nou la lanțuri scurte de producție, la resurse locale, la regenerarea mediului. Totul să fie mult mai local, iar noi să învățăm să regenerăm resursele, pe măsură ce le consumăm”.

Marlene Stanciu lucrează în diferite medii, de la textile la gastronomie și relația lor cu geografia originară, fiind o țesătoare de fire, idei și povești cu background în antropologie și politologie culturală. Alex Herberth, care cercetează, arhivează și transmite tehnici meșteșugărești provenite de la breslele transilvănene, este restaurator în lemn și tâmplar de artă, având o experiență de 20 ani.

Împreună, Marlene și Alex Herberth cercetează sursele armoniei estetice străvechi și motivele pentru care lucrurile erau realizate după o rânduială anume, testează practicalitatea contemporană a ideilor arhaice, a materialelor naturale și a circuitului lent de design, producție și consum. Din 2017 au început să creeze, pe lângă obiecte performative, cursuri practice pentru meșteri, designeri, arhitecți și artiști, menite să dea mai departe înțelepciunea și harul meșteșugăresc ca soluție sustenabilă pentru viitor.

Mai multe detalii despre expoziția „Horror Vacui” pot fi găsite aici: 2021.romaniancreativeweek.ro/design/expo-inbetween/horror-vacui

Despre Romanian Creative Week:

Într-o perioadă în care industriile sunt lovite puternic de pandemie, Romanian Creative Week își propune să facă un pas firesc, dar mai ales în siguranță, pentru dezvoltarea industriilor creative autohtone. Iașul se va transforma, între 2 și 6 iunie 2021, în nucleul creativității din România, găzduind nume sonore din domenii precum modă, arhitectură, muzică, film, publicitate, new media, design industrial.

RCW este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC) – singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înființată la Iași, în 2011, FEIPC a organizat până în prezent peste 50 de acțiuni de promovare națională și internațională a industriilor creative românești.

Mai multe detalii despre RCW, pe www.2021.romaniancreativeweek.ro și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și pe canalul de YouTube.


Echipa Romanian Creative Week
W: www.2021.romaniancreativeweek.ro
E: presa@2021.romaniancreativeweek.ro

Categories
news-en

Moldova Film Festival a desemnat finaliștii Competiției de scurtmetraje

Moldova Film Festival, parte a amplului eveniment Romanian Creative Week (RCW), a anunțat finaliștii Competiției de scurtmetraje.

Cele trei calupuri, două competiționale și unul necompetițional, aduc împreună 16 scurtmetraje, la care se adaugă două – Contraindicații al Luciei Chicoș (premiat la Cinéfondation, Cannes 2020) și Amar al Sarrei Tsorakidis (Cel mai bun scurtmetraj, la TIFF 2020), care vor veni în deschiderea No Data Plan (r. Miko Revereza, 2019), respectiv Fourteen (r. Dan Salitt, 2020).

Partea competițională cuprinde 11 filme, împărțite în două calupuri, astfel:

Calupul „Pur și simplu m-a luat viața”, care citează o replică foarte frumoasă din Laila al Rayei al Souliman, urmărește chiar această idee, cum duce viața pe cineva dintr-o parte într-alta și ce se petrece cu cei lăsați în urmă. Din acest calup fac parte următoarele filme:

* Laila (r. Raya al Souliman, 2020) – 26 min, ficțiune
* Mă uit înapoi și dispare (r. Teona Galgoțiu, 2019) – 16 min, ficțiune
* Fotbal (r. Bogdan Alexandru, 2020) – 8 min, ficțiune
* Influencer (r. Alex Petrican) – 1 min, animație
* Ziua în care Vali și-a mutat televizorul (r. Vlăduț Iosef, 2020) – 8 min, ficțiune
* Miroir (r. Laura Pop, 2020) – 3 min, animație
* Margini (r. Bogdan Balla, 2019) – 8 min, ficțiune


„Strigător la cer!”, cel de-al doilea calup, este mai puțin grav. Împărați goi licitează pentru șevalete, la tot colțul găsești pitiți homosexuali, iar toate astea aduc femeile în pragul unor crize de nervi. Nimeni nu mustăcește, e doar dorința de a sărbători ambițiile iconoclaste, așa obraznice cum sunt ele. Din cel de-al doilea calup fac parte filmele:

* Vânătoare de hipopotami și crocodili (r. Germain Kanda, 2019) – 20 min, ficțiune
* Sașa și Petre (r. Luca Istodor, 2020) – 10 min, animație
* Colors (r. Ana Breten) – 17 min, ficțiune
* Kookie (r. Iulia Necșulescu, 2018-2020) – 9 min, ficțiune


„Cât despre acele cinci non-ficțiuni found footage care formează calupul «Ce-am găsit al meu să fie», în ele se citește euforia documentarului care-a venit de nicăieri peste cinemaul românesc. Doar că anvergura pe care-au căpătat-o colectiv (r. Alexander Nanau, 2019) și Acasă (r. Radu Ciorniciuc, 2020) ar putea înlesni scrierea unei istorii inexacte, în care zvâcul cinemaului non-ficțional românesc ar fi redus la observațional și-atât. Ei bine, nu; iată video-eseistică, video-poezie, docuficțiune și atâtea altele, calupul e neîncăpător”, arată organizatorii Moldova Film Festival.

Din „Ce-am găsit al meu să fie” (necompetițional) fac parte:

* They say kifs are happy (r. Miruna Nica, 2020) – 4 min, documentar (video-poem)
* Temnițe și alte note despre ascunziș (r. Bogdan Balla, 2019) – 13 min, documentar
* Kiss Kiss through history (r. Diana Smeu, 2020) – 7 min, documentar (video-eseu)
* Elefant departe (r. Teona Galgoțiu, 2020) – 12 min, docuficțiune
* Sunt aici (r. Alina Manolache, 2020) – 15 min, documentar


De selecția filmelor s-a ocupat criticul de film Călin Boto, cu participarea directorului artistic al Moldova Film Festival, Flavia Dima.

Moldova Film Festival este organizat de Asociația EchitArt și Common Ground și se va alătura celorlalte industrii creative prezente la Romanian Creative Week. Festivalul Romanian Creative Week, cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești și primul mare eveniment cu publicul organizat la Iași în 2021, se va desfășura în perioada 2-6 iunie 2021. Din cadrul RCW vor mai face parte o serie de festivaluri importante, precum Visual Arts, Romanian Fashion Week, Architecture, Musicalling, VegFest.

Despre Romanian Creative Week:

Într-o perioadă în care industriile sunt lovite puternic de pandemie, Romanian Creative Week își propune să facă un pas firesc, dar mai ales în siguranță, pentru dezvoltarea industriilor creative autohtone. Iașul se va transforma, între 2 și 6 iunie 2021, în nucleul creativității din România, găzduind nume sonore din domenii precum modă, arhitectură, muzică, film, publicitate, new media, design industrial.

RCW este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC) – singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înființată la Iași, în 2011, FEIPC a organizat până în prezent peste 50 de acțiuni de promovare națională și internațională a industriilor creative românești.

Mai multe detalii despre RCW, pe www.2021.romaniancreativeweek.ro și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și pe canalul de YouTube.


Echipa Romanian Creative Week
W: www.2021.romaniancreativeweek.ro
E: presa@2021.romaniancreativeweek.ro

Categories
news-en

Expo (in)between, expoziție inedită a industriilor creative

Prima ediție a Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, care se va desfășura la Iași în perioada 2-6 iunie 2021, va aduce publicului Expo (in)between, un proiect dedicat artei, tradiției și meșteșugului.

Expo (in)between se va alătura, în cadrul RCW, unei serii de festivaluri importante: cea de-a XIII-a ediție a Romanian Fashion Week, renumitul festival de modă a cărui ultimă ediție a avut loc acum 11 ani, Architecture, Moldova Film Festival, Musicalling, VegFest, Visual Arts.

În cadrul Expo (in)between va fi organizată „Horror Vacui”, o expoziție a industriilor creative despre estetica contemporană, înțelepciunea tradiției, meșteșug și etica acestor lumi aduse împreună.

Artiștii invitați să ia parte la această expoziție sunt: Radu Abraham, Aitch, Ana Alexe, ZO Kraft, Atelier Parter, Batem fierul la conac, Raluca Buzura, Daniela Cățoi, Megan Dominescu, Ferma de Artă Triunghi, In Context Slanic, Costi Lungu, Ștefan Neacșu, Roan Atelier, Saddo, Sânziene, Ioana Stanca, Elena Stanciu - Poartă-mă cu flori, Andreea Tron, Andrei Cosmin Vladimir și Victoria Zidaru.

„Reunim artiști, designeri, meșteșugari, tehnici, materiale și semiotici care însoțesc direcții și trasează influențe. Această hartă mentală extinde sacrul în geometria organică a limbajului cultural, într-o relație de oglindire reciprocă, pe măsură ce distinge pertinența creației”, arată organizatorii expoziției „Horror Vacui”.

Curatorul Expo (in)between este KraftMade, care înseamnă Marlene și Alex Herberth, în Cincu, Transilvania. Marlene Stanciu lucrează în medii diferite, de la textile la gastronomie și relația lor cu geografia originară, fiind o țesătoare de fire, idei și povești cu background în antropologie și politologie culturală. Alex Herberth este restaurator în lemn și tâmplar de artă cu o experiență de 20 ani, creator de obiecte unicat, utilizând materiale precum lemn și metal, oase și pietre. De asemenea, cercetează, arhivează și transmite tehnici meșteșugărești provenite de la breslele transilvănene.

Împreună, Marlene și Alex Herberth cercetează sursele armoniei estetice străvechi și motivele pentru care lucrurile erau realizate după o rânduială anume, testează practicalitatea contemporană a ideilor arhaice, a materialelor naturale și a circuitului lent de design, producție și consum (slow design).

Din 2017 au început să creeze, pe lângă obiecte performative, cursuri practice pentru meșteri, designeri, arhitecți și artiști menite să dea mai departe înțelepciunea și harul meșteșugăresc ca soluție sustenabilă pentru viitor.

Mai multe detalii despre Expo (in)between și despre expoziția „Horror Vacui” pot fi găsite pe site-ul evenimentului Romanian Creative Week: 2021.romaniancreativeweek.ro/design/expo-inbetween

De asemenea, programul complet al Romanian Creative Week poate fi consultat aici: 2021.romaniancreativeweek.ro/rcw-experience

Despre Romanian Creative Week:

Într-o perioadă în care industriile sunt lovite puternic de pandemie, Romanian Creative Week își propune să facă un pas firesc, dar mai ales în siguranță, pentru dezvoltarea industriilor creative autohtone. Iașul se va transforma, între 2 și 6 iunie 2021, în nucleul creativității din România, găzduind nume sonore din domenii precum modă, arhitectură, muzică, film, publicitate, new media, design industrial.

RCW este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC) – singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înființată la Iași, în 2011, FEIPC a organizat până în prezent peste 50 de acțiuni de promovare națională și internațională a industriilor creative românești.

Mai multe detalii despre RCW, pe www.2021.romaniancreativeweek.ro și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și pe canalul de YouTube.


Echipa Romanian Creative Week
W: www.2021.romaniancreativeweek.ro
E: presa@2021.romaniancreativeweek.ro

Categories
media-en

Romanian Fashion Week reînvie la Iași după mai bine de un deceniu

Categories
media-en

Romanian Fashion Week revine după mai bine de un deceniu

Categories
media-en

Alina Ceușan, despre cum să ajungi la un milion de urmăritori pe Instagram

Categories
media-en

Marius Manole: „Mi-aș dori foarte mult ca Iașul meu să devină un loc viu”