Ferma de Artă Triunghi

La Ferma de Artă clădim proiectul Triunghi. Arhitectură. Sculptură. Agricultură, un ansamblu de locuinţe, galerii de artă modulare, săli de conferinţe, ateliere şi concerte, într-o concepţie de ecologie culturală şi umană. Sperăm să aducem zonei un loc pentru oameni, pentru arte şi meşteşuguri, cu experienţe formatoare, tot mai necesare în peisajul vieţii contemporane.
„Ferma de Artă” se împarte în două spații diferite din satul Liteni. Primul este o gospodărie bucovineană dezvoltată și adaptată, cu funcțiune de locuință pentru artiști și rezidenți, ateliere, spații de expunere și infrastructura pentru desfășurarea unor activități culturale.
Cel de-al doilea aduce în joc un teren de 3 hectare, viitorul complex artistic ce va cuprinde: ateliere-locuință pentru rezidenți, spații pentru expunere și evenimente culturale, un muzeu ce va conține lucrări din întregul parcurs artistic al sculptorilor Victoria și Marian Zidaru. Creșterea infrastructurii în acest al doilea spațiu devine prilej de întâlnire interdisciplinară în lumea artelor (arhitecți, artiști plastici). Întâlnirea celor două profesii naște o abordare specifică a materiei, numită „sculptură-arhitectură”, utilitară și expresivă deopotrivă, arhaică prin tehnică și contemporană prin filtrul critic al protagoniștilor, un parcurs ce poate naște soluții la relativul impas vizibil astăzi atât în arhitectură și arte plastice, cât și în sfera meșteșugurilor tradiționale din România.

Project team: Alexandra Mihailciuc, Alexandra Culescu, Andrei Tache împreună cu Marian Zidaru, Victoria Zidaru şi Dan Sandu. Parteneri: Atelier Zidaru, Ordinul Arhitecţilor din România Filiala Nord-Est, Asociaţia Designers, Thinkers, Makers, Primăria Moara.