Claudiu Ciobanu face parte din tânăra generație de artiști ieșeni, ce reconsolidează și resemnifică pictura contemporană. Născut pe 8 iunie 1984 la Bârlad, artistul este absolvent al Facultății de Arte Vizuale și Design, UNAGE Iași, licență și masterat, cu multiple apariții pe simezele naționale și europene, premiat în cadrul saloanelor de artă românești.
„Expressions” este un demers pictural realizat în ultimul an, acel an care a însemnat pentru o mare parte dintre noi o reașezare a sentimentelor cu privire la propria persoană și lume, explorând dincolo de îngrădirile sociale. În acest proiect, Claudiu Ciobanu vorbește, prin portret, despre simplitate prin esențializare.
Comprimate prin înlăturarea surplusului de detalii, portretele acestei serii oferă privitorului posibilitatea de a-și imagina o emoție, de a o conștientiza sau de a o retrăi, raportat la bagajul de emoții și gânduri, experiențe și dorințe ale fiecăruia.
Proiectate pe un fundal adesea neutru al griului, ce se închide și deschide, servind starea exprimată, personajele feminine sunt construite prin lumină, tonul roz al pielii se transformă sub razele unui soare absent, ori prin strălucirile perlate ale apei. Artistul infuzează lucrările cu un cunoscut leitmotiv al creației sale, „apa”, mici stropi sau ploi de vară, pretext pentru conturarea unei stări, a unei atmosfere, ce descarcă cathartic tensiunea. (Critic de artă, Dr. Maria Bilațevschi)