Inga Brăgaru

Creatorul brandului este Inga Brăgaru, designer român născut în 1991 în Republica Moldova. Odată cu absolvirea Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, în anul 2013, a fost înființat și brand-ul Inga Bragaru, o evoluție organică a celor 3 ani de studiu. Educația în domeniul designului vestimentar și al artelor vizuale a continuat prin absolvirea nivelului de master, dar și prin înscrierea la doctorat, în cadrul aceleiași Universități din Cluj-Napoca.

Inga Bragaru se caracterizează prin inovația formelor și materialelor sustenabile, design original, stil personal, dinamism.

Filozofia brandului constă în originalitatea produselor concepute îmbinată cu etica privind producția, dar și grija pentru mediul înconjurător. Abordarea lumii ca pe o macro-cultură este o eternă sursă de inspirație, susținută de un brand caracterizat de pasiune și individualism.

Inga Bragaru se adresează tuturor oamenilor care își urmează propriul drum în viață, celor ce doresc să-și exprime stilul individual nu doar din punct de vedere estetic, hainele fiind un mesager de ordin spiriual, cultural și intelectual.

Campaniile accentuează misterul și provocarea publicului sofisticat la înțelegerea mesajului ascuns. Conceptul de haine ca experiență socio-culturală, mai presus de tendințe, reprezintă sursa unei conștiințe colective pozitive prin abordare responsabilă a deciziilor luate.

Toate produsele sunt realizate cu mare grijă în Atelierul personal, dar și în colaborare cu artizani și ateliere specializate din România.
www.ingabragaru.com