Primul colier NFT omagiu pentru un mare sportiv al lumii, lansat în premieră mondială la Iași și dăruit Nadiei Comăneci, va fi scos la licitație pe platforma OpenSea.io, în data de 18 iulie 2021. Este ziua în care se împlinesc 45 de ani de când Nadia a obținut prima notă de 10 din istoria gimnasticii mondiale, la Jocurile Olimpice de Vară de la Montreal.
Colierul virtual unicat, realizat de patru creativi români - designerul Irina Schrotter, arhitectul Vlad Țenu, artistul vizual Andrei Cozlac și IT-istul Andrei Dănilă - este alcătuit din zece piese. Un simbol pentru acel „10 Perfect” cu care Nadia Comăneci a „surprins” la Olimpiada din 1976 până și tabela de marcaj, tabelă care, tehnic, nu putea afișa nota 10.00.
Fiecare piesă care formează colierul imposibil de copiat, originalitatea fiindu-i garantată de noua certificare NFT, reprezintă, în formă tridimensională, câte o mișcare din exercițiile la bârnă, la sol, la paralele și la sărituri cu care „Zeița de la Montreal” a cucerit juriul și publicul la Olimpiada de acum 45 de ani. Cele zece mișcări, devenite elementele colierului NFT, unele botezate chiar „Comăneci”, au fost selectate de marea sportivă împreună cu cei patru autori care au realizat colierul virtual.
Darul inedit oferit Nadiei Comăneci este, totodată, un cadou pentru fanii sportivei și pentru colecționarii de NFT-uri. Astfel, cei patru creativi români au realizat șase replici ale colierului NFT. Aceste șase replici, alături de bijuteria virtuală primită de Nadia, formează împreună șirul de șapte note de „10 Perfect” pe care sportiva le-a primit la Jocurile Olimpice de Vară desfășurate acum aproape jumătate de veac.
Cum se va desfășura licitația
Și dacă primul colier NFT-omagiu dăruit Nadiei Comăneci va rămâne în colecția „Zeiței de la Montreal”, cele șase replici ale bijuteriei virtuale vor fi scoase la licitație pe paltforma OpenSea.io, în 18 iulie 2021. În ziua în care se împlinesc 45 de ani de la primul „10 Perfect”, pe marketplace-ul OpenSea.io vor fi listate primele zece elemente diferite ale colierului NFT, alese din cele șase replici ale ineditei bijuterii virtuale.
Prețul de pornire a licitației, pentru o piesă a colierului, este de 10 Ethereum, criptomonedă folosită pentru astfel de tranzacții virtuale. Odată ce una din cele zece piese scose pentru prima oară la licitație, în 18 iulie, va fi vândută, un nou element din cele șase replici ale colierului-omagiu va fi listat pe platforma OpenSea.io. În acest fel, pasionații de NFT-uri vor avea posibilitatea să își completeze colecția, până la a putea avea un colier virtual ca cel deținut de Nadia Comăneci.
Premiera mondială de la Iași
Primul colier NFT omagiu pentru un mare sportiv al lumii a fost lansat, în premieră mondială, la Iași, în data de 3 iunie 2021, în cadrul Romanian Creative Week, cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești.
La evenimentul de luna trecută desfășurat în capitala Moldovei, Nadia Comăneci a fost prezentă prin intermediul unui mesaj video emoționant, pe care l-a transmis creatorilor colierului NFT și fanilor săi:
„Salutări de departe, din Oklahoma! Cu regretul că nu mă aflu la Iași, alături de cei patru creativi ai Romanian Creative Week, Irina, Vlad și cei doi Andrei, mă bucur să văd că performanțele mele de acum 45 de ani inspiră generația tânără în continuare. Mi-a plăcut ideea unui nou pionerat, de această dată la răscrucea dintre performanța sportivă și tehnologie. Pe 18 iulie, se împlinesc 45 de ani de la prima notă istorică de 10, obținută la paralele, iar colierul virtual, The Perfect 1.0, cu povestea din jurul lui, este o dovadă că excelența este posibilă. Aștept cu drag ca aceste NFT să fie lansate, pe platforma OpenSea, și să sărbătorim împreună o nouă poveste de succes. Vă îmbrățișez!”
Mesajul video transmis de Nadia Comăneci, dar și informații suplimentare despre premiera mondială marcată la Iași odată cu lansarea bijuteriei virtuale pot fi găsite aici:
Despre cei patru creativi români:
Irina Schrotter
Brandul Irina Schrotter a fost lansat acum mai bine de 30 de ani, la Iași, România. Rochiile de seară elegante și ținutele de business au avut un succes instantaneu în rândul femeilor. Astăzi, brandul este vândut pe 4 continente, în 17 țări. Pe lângă propria afacere, Irina s-a concentrat întotdeauna pe promovarea și susținerea tinerilor creativi și a artiștilor. În 1999, Irina Schrotter a organizat la Iași prima ediție a Romanian Fashion Week, ceea ce a devenit, în anii următori, cel mai important eveniment dedicat modei românești. Festivalul a avut, în anii următori, 12 ediții de succes. După o pauză de mai bine de un deceniu, Romanian Fashion Week a făcut, în 2021, un pas mare spre creativitate, devenind Romanian Creative Week, cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești.
Vlad Țenu
Vlad Țenu este un arhitect român stabilit la Londra. A studiat arhitectura la Iași, Lisabona și Londra la Bartlett, unde a obținut o diplomă de Master în Arhitectura Adaptivă & Computație si un Certificat de Cercetare Avansată în Arhitectură. În prezent, lucrează la Allford Hall Monaghan Morris și este asistent universitar la Bartlett. Printre lucrările sale se afla Minimal Complexity, piesa câștigătoare a concursului Repeat organizat de TEX-FAB în 2010 și a unui premiu al Institutului Arhitectilor Americani (AIA) în Houston în 2012. Lucrarea a fost expusă la Festivalul de Arhitectură din Londra (2012) și evenimentul Sleep Hotel (2013). Lucrările sale din domeniul designului vestimentar au culminat, prin colaborarea cu designerul Lana Dumitru, cu o rochie realizată din 25.000 de cristale Swarovski. Creația, lansată în Hong Kong în 2018, a câștigat premiul BIG SEE Wearable Art (Ljubljana, 2018) și a fost purtată pe scena de către faimoasa cântăreață Björk.
Andrei Dănilă
Conectat cu lumea digitală încă din anul 2000, momentul în care dezvoltarea Internetului a explodat, IT-istul Andrei Dănilă, din Iași, este mereu dornic să învețe și să fie acolo unde competența, profesionalismul și munca sunt condiția obligatorie pentru reușită. Căci, oricât de multă muncă ar avea de făcut, Andrei crede că nimic nu se compară cu satisfacția de a lucra alături de alți inovatori. Streamingul live, biometria și acum NFT-urile reprezintă calea inovației tehnologice și, de asemenea, calea afacerilor sale, spune Andrei Dănilă. Antreprenor internațional în IT și domeniile conexe IT-ului, Andrei este mereu în căutarea următoarei provocări.
Andrei Cozlac
Andrei Cozlac este artist video, lector univ. dr. la „Universitatea George Enescu” din Iași, Facultatea de Arte Vizuale, profesor colaborator la Facultatea de Arte în Limba Română, din Târgul Mureș. Și-a început activitatea de VJ în anul 2005, având totodată colaborări cu festivaluri mari de muzică din România și de peste hotare. Andrei a semnat video designul unor piese de teatru în regia unor regizori celebri, precum Silviu Purcărete, Radu Afrim, Alexandru Dabija, Charles Muller, Theodor-Cristian Popescu. În anul 2017 a primit premiul video mapping în teatru, în cadrul Festivalului Național de Comedie, iar în 2020 a primit premiul special U.N.I.T.E.R pentru video mapping în teatru.
Amănunte despre Romanian Creative Week, pe www.2021.romaniancreativeweek.ro, pe paginile noastre de Facebook, Instagram și pe canalul de YouTube.