Pentru prima oară în 2021, la începutul lunii iunie, Iașiul se transformă în capitala muzicii live.
Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, va găzdui prima ediție a Musicalling, care va aduce pe scenele amplasate în Grădinile Palas Mall nouă artiști cunoscuți.
Nosfe, Bruja, Dl Goe, Tobi Ibitoye, Jean Gavril, Valeria Stoica, Christian Eberhard, Amuly și Manuel Riva vor încinge atmosfera la Iași, în perioada 2 – 6 iunie 2021, cu un mix muzical pentru toate gusturile.
Concertele vor putea fi urmărite atât live, în locațiile partenere din Ansamblul Palas Mall – grădinile Palatului Miraval, Tribeca și Czech In, cât și online, pe paginile de Facebook și de Instagram, precum și pe canalul de Youtube
al evenimentului Romanian Creative Week.
Tot în cadrul Musicalling, la Iași va fi organizat TIC - International Music Camp, la care vor participa peste 30 de muzicieni atât din Iași, cât și din alte zone ale țării.
Timp de cinci zile, pe durata desfășurării Romanian Creative Week, soliști, compozitori, textieri și producători muzicali vor crea împreună piese care să concureze pentru titlul de hiturile anului 2021. Tabăra muzicală va avea loc în Sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii.
International Music Camp reunește în fiecare an artiști din 20 de țări, pentru a discuta trendurile din muzică și pentru a dezvolta noi creații muzicale. De-a lungul ultimilor ani, în tabăra de muzică au participat soliști și compozitori precum Smiley, Alexandra Stan, Adrian Sina și Andreas Carlsson.
Despre Romanian Creative Week:
Într-o perioadă în care industriile sunt lovite puternic de pandemie, Romanian Creative Week își propune să facă un pas firesc, dar mai ales în siguranță, pentru dezvoltarea industriilor creative autohtone. Iașul se va transforma, între 2 și 6 iunie 2021, în nucleul creativității din România, găzduind nume sonore din domenii precum modă, arhitectură, muzică, film, publicitate, new media, design industrial.
RCW este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC) – singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înființată la Iași, în 2011, FEIPC a organizat până în prezent peste 50 de acțiuni de promovare națională și internațională a industriilor creative românești.
Mai multe detalii despre RCW, pe www.2021.romaniancreativeweek.ro și pe paginile noastre de Facebook și Instagram.